Dark

         E intuneric afara. Ma rog, aproape intuneric, pentru un moment am fost pacalit de lipsa de lumina din camera, dar trecem peste. As fi putut modifica, dar eu ma consider un om lenes si decat sa parcurg textul cu o propozitie in urma, mai bine sa scriu o explicatie de 2 ori mai lunga. In acest moment pot spune ca logica mea nu functioneaza cum ar trebui, dar se poate explica prin multe moduri acest lucru. Poate ca e vina zilei de azi, o zi monotona si fara sens, in care corpul nu mi-a fost solicitat in absolut niciun fel, nici fizic si nici psihic. Niciun pericol, lipsa de aventura, nu ca ar fi existat cine stie ce simt al aventurii in mine, dar oricum, o zi goala.
           Am o chitara. Sincer sa fiu nu m-am mai atins de ea in ultimele luni nici cat sa ii sterg praful  demult depus pe griff, sau cel de pe cutia de rezonanta. O sterg de praf si o iau in brate, cu speranta ca pot face aceasta zi macar nitel mai buna, mai solicitanta din punct de vedere psihic, ca auditiv deja au suportat mult timp urechile mele. Incerc un acord, sol major, acord de baza, primul pe care l-am invatat si totodata cel mai usor dintre toate, dupa parerea mea. Nu reusesc. Raman uimit si speriat in acelasi timp. Ce se intampla cu mine? Intelesesem ca in esenta, cantatul e ca mersul pe bicicleta: nu se uita. Ma uit cu stupoare adanca la mana mea. Nu vad nimic gresit. Poate ca este ceva gresit cu mine; imi pipai fata, corpul, mainile, picioarele; niciun rezultat, totul pare in ordine. Si totusi nu imi pot explica lipsa de indemanare care m-a cuprins, probabil ca se uita cantatul...
           Ma uit in urma mai cu atentie si descopar ceva. In acelasi timp creste in mine o ura nemarginita in timp ce imi dau seama ca ziua de azi a fost mai mult in detrimentul meu. Ma uit la alte zile asemanatoare, realizez ca se urmeaza o anumita "reteta" pentru zilele astea: ajung la scoala, nu facem nimic, ne plictisim si plecam spre casa. Ba chiar intr-o vineri imi venea sa plang de plictiseala, atat de monotona si de seaca a fost ziua aia, incat am ajuns acasa extenuat si lipsit de orice putere. Poate ca sunt mai ciudat. Nu ca ar fi ceva neobisnuit, mi-am dat seama de mai mult timp ca ies din tiparul de om care poate fi considerat moral in societatea noastra. Am fost aproape devorat de lipsa de activitate, am luptat fara sa vreau, pana la extenuare, contra plictiselii, sa fiu sigur ca nu alunec in abis. Si ce am rezolvat? Zilele astea s-au intamplat si se vor intampla in continuare, este un ciclu vicios oribil.
         Poate ca ar trebui sa ma indulcesc nitel. O lumina straluceste de alaturi...

Helpless Helper

         All of you have been here at least once: A seemingly desperate situation, engulfing you in darkness and dragging you deeper and deeper into the abyss. Everything seems hopeless, you can't breathe, you can't get out. But then it comes: A dim light at the end of the tunnel, a sudden force dragging you out and preventing you from collapsing into the unknown, a blessing came from Heaven itself that arrived at just the right time before you crashed into the darkness. You feel relieved, relaxed and brought anew into the world of righteousness and justice. You see the person 's face and you begin to cry with overwhelming joy, constantly thanking him that he saved you from a dreadful fate. Looking forward sudden new possibilities appear and bloom, like flowers on a sunny spring afternoon. Feeling the change, you begin to think that you need to return the favor to others, to as many people as possible, before the time runs out...

        The truth is, very few people actually get to help other people, not because they don't get out; there are plenty of helpful people that they might encounter, but because of themselves. And what i mean by that is the lack of altruism is beyond what can be called normal, actually deviating to the bad side, when the person actually purposefully wants to hinder someone's path and actually deviate them to the dark side where they can collapse anytime. 

        Here lies the concept of balance in the universe, for every good thing that can happen, there are at least an equal number of equally worse things than can happen. And that also includes people, for every altruist person, 7 more horrible people can be born. Every one of them has a purpose. The latter have the sole purpose to engulf others in darkness, while the altruists help those in need. Natural selection itself is the sole purpose. Those who are weak and don't have an altruist friend are destined to fall for the stronger ones. 

        But it doesn't have to be like that. Altruism is what actually makes people be... human... it lies in the very roots of humanity as a trait, among kindness and others. No matter how broken we feel, no matter how down we are, we can always make the world a better place by helping somebody. Here is a famous quote from the movie Rocky Balboa, that I feel it's much needed as an ending: " The world ain’t all sunshine and rainbows. It’s a very mean and nasty place and I don’t care how tough you are it will beat you to your knees and keep you there permanently if you let it. You, me, or nobody is gonna hit as hard as life. But it ain’t about how hard ya hit. It’s about how hard you can get hit and keep moving forward. How much you can take and keep moving forward. That’s how winning is done! Now if you know what you’re worth then go out and get what you’re worth. But ya gotta be willing to take the hits, and not pointing fingers saying you ain’t where you wanna be because of him, or her, or anybody! "

Dreptate dulce-acrisoara

         Termenul de nedreptate. O formula banala,  putem spune, care apare inca de la inceputul timpurilor. Cat de des noi ca elevi am invatat la istorie despre era feudalismului si ne gandeam:"Cat de nedrept poate fi!". Sau un exemplu mai concret, o situatie reala in care ne-am gasit fara sa vrem, si sa plecam cu constiinta incarcata datorita faptului ca am fost nedreptatiti, inselati, chiar abandonati, de un anumit prieten, membru al familiei, cunostiinta in domeniul profesional etc.

         Viata. Sinteza a proceselor biologice, fizice si chimice care caracterizeaza organismele. Definitia simplificata la un asa nivel incat se pierde farmecul si curiozitatea lumii din care provine cuvantul. Sa fim sinceri, cam asta si este definitia definitiei, "dezbracarea" pana la esenta, sincer si fara ocolisuri. Daca facem acelasi lucru si pentru termenul de dreptate ajungem la urmatorul lucru:

"Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile". Din nou, doar esenta termenului.

          Daca ar fi sa dam o definitie mai putin academica vietii, ar putea suna cam asa: Un haos etern si nesigur, controlat si sustinut de legile fizicie, chimice si matematice. Hai sa ne intoarcem la definitia dreptatii si sa o analizam. Primele cuvinte:"Prinicipiul moral". Daca incercam sa imbinam primele cuvinte din definitia cuvantului dreptate, cu definitia neformala a vietii, ajungem la o contradictie. De ce? Pai foarte simplu: Un principiu este bazat pe o gandire organizata si logica, adica pe scurt, creata pentru oameni, deoarece doar noi putem sa procesam astfel de notiuni. Acum daca ar fi iar sa ne intoarcem la definitia neformala a vietii, am constata iar o contradictie.

           Aici este o problema des mentionata si controversata, faptul ca noi, oamenii, am fi niste ciudatenii ale naturii, deoarece noi suntem singurele fiinte vii cu o ratiune, care totusi ne incadram in definitia vietii. Dar atunci de ce am continua sa existam? Foarte simplu, facand iar referire la definitie, putem lua cuvantul "haos". Haosul adus la esenta inseamna aleatoriu, aiurea, fara sens, ba chiar si anarhie, daca ne apropiem putin de structurile sociale. Noi fiind singurele fiinte cu o ratiune, facem parte din haos prin esenta. Suntem unici, creati aleatoriu. Definitia noastra desi logica, ne incadreaza perfect in haos. Iar dupa cum stim, tot ce se incadreaza in haos este o ciudatenie a naturii.

           Acum sa ne intoarcem din nou la dreptate. Conform definitiei este un principiu moral. Principiul are o baza logica si organizata, iar morala este o insurire pur umana. Aici apare iar o problema, in special in cazul prinicpiului. Noi suntem oameni, creati din haos si care traim inconjurati de haosul vietii. Iar daca ne luam dupa instinctul nostru de oameni, ne gandim asa: Un lucru organizat si logic, desi are o baza superioara solida, se supune in continuare legilor inconjuratoare. Asa este si cu principiul, el isi are radacinile in psihicul si ratiunea umana, dar se supune in acelasi timp legilor haosului. Oricat de solida ar fi suprafata, conteaza cel mai mult adancul, fundatia cladirii. Daca am lua principiul ca pe o cladire, am constata ca desi podeaua este din beton, fundatia e din nisip, aproape inexistenta, iar conform acestui lucru, intorcandu-ne iar la definitia vietii, aceasta cladire s-ar prabusi intr-o clipita.

          Sa revenim la suprafata si sa mai tragem o gura de aer. Acum vedem altfel lumea, mai mult ca un haos, in care dreptatea este un lucru total subiectiv in viata de zi cu zi. Timpul trece fara noi, fie ca ne-am facut dreptate sau nu, fie noi singuri sau cu ajutorul altcuiva. Poate ca unora o sa li se para trist acest lucru, o sa se trezeasca mai solitari sau mai neincrezatori, dar in final, tot raul este spre bine, deoarece viata are propriile reguli pe care noi nu le putem descifra decat la sfarsitul acesteia. O putem lua chiar ca pe un joc, dar din pacate avem o singura fisa ca sa jucam. Chiar am putea spune ca este cam "acra" situatia.

Fond de stres

         Aceasta fiind prima mea postare si prima oara cand imi deschid creierul indeajuns pentru a fi capabil sa fac o postare concisa si cu sens, imi voi rezerva mai putine randuri.

         Astazi as vrea sa vorbesc despre stres. In ultimele 2 saptamani am resimtit si eu efectele acestei nimicitoare apasari, cu gandul ca fie voi esua in a invata tot ce trebuie pentru teste, fie ca voi lua 4 in toate testele respective, fie ca o sa ajung ultimul din clasa, respectiv un fraier etc. Muzica ma ajuta in asta, stiu ca suna a un cliseu, dar sincer, in momente de genul asta, chiar ajuta. Este singurul lucru pe care ma pot concentra fara sa ajung cu gandurile in alta parte. Tind sa cred ca sunt mai ciudat de felul meu, toata lumea a inceput sa asculte muzica doar ca pe un zgomot de fundal. S-au uitat valorile unei sedinte lungi de auditie muzicala. Mai degraba a devenit un fel de companion pentru a nu se simti lumea singura in public in mijlocul de transport. 

         Cu totii auzim despre diferite probleme, diferiti oameni, toate avand ca explicatie stresul. Am scris doar cateva randuri ascultand muzica si deja simt cum povara mi s-a luat de pe umeri, ca pot gandi limpede si ca imi recapat increderea de sine. Sunt de parere ca noi, ca societate, trebuie sa ne gasim un hobby, iar din intamplare eu am ales acest hobby, de a asculta ore intregi muzica fara sa ma gandesc la nimic din lumea exterioara, doar la cum plutesc notele pe portativ intr-o armonie continua, intrerupta de terminarea fiecarei melodii. Fie o piesa de Mozart sau a trupei Blind Guardian, fie o piesa de Electro sau de Jungle, totul se leaga de acelasi termen comun: muzica.

        Acum s-a dus tot, povara nimicitorului, atacatorului, cum vreti sa numiti aceasta atrocitate care ne ameninta starea de bine. S-a facut tarziu, trebuie sa ma culc, dar inainte de asta, sa imi termin numarul de ore programat pentru azi. Pana la urma, avem cu totii nevoie de o rezerva pentru a doua zi, cand revenim la programele noastre banale, iar cand vine vorba de muzica, nu poti exagera niciodata.